Se apropie sărbătorile de iarnă și majoritatea companiilor organizează Secret Santa, o idee foarte interesantă și amuzantă în același timp. Fiecărui participant i se atribuie o persoană căreia urmează să îi facă un cadou. Evident cadourile sunt simbolice, în general se specifică și un buget de exemplu 50 de lei. Adică participanții trebuie să se încadreze în bugetul stabilit, dar nu este obligatoriu, fiecare poate cumpăra orice dorește.
La mine la muncă s-a organizat în fiecare an Secret Santa și pot spune că am participat de fiecare dată. Până la urmă văd o chestie interesantă, distractivă care mai destinde și relaxează atmosfera. Chiar nu mă așteptam să prindă și la noi această tradiție occidentală de Crăciun prin care colegii de muncă își fac cadouri reciproc. Totuși mă gândesc că Secret Santa se organizează de obicei în companiile cu un număr mai restrâns de angajați. În companiile mari cu număr foarte mare de angajați e cam imposibil să se organizeze astfel de evenimente, cel puțin eu așa văd lucrurile.
Pentru mine de fiecare dată a fost o adevărată provocare alegerea cadoului , mai ales când am nimerit o persoană pe care o cunoșteam mai puțin, sau cu care am interacționat mai puțin. E destul de greu să faci un cadou unei persoane dacă nu îi cunoști gusturile. Dar de fiecare dată m-am descurcat și am trecut cu bine peste petrecerea de Crăciun de la serviciu.
Cadourile în special sunt cu tematică de Crăciun, deci se poate cumpăra cam orice este în ton cu această sărbătoare…căni, ornamente, căciuli, fulare, mănuși, dulciuri, sau orice altceva vă trece prin cap. La final oricum nimeni nu va ști cine de la cine a primit cadoul, sau cel puțin așa ar trebui să se întâmple.
Pe la voi se organizează Secret Santa? Dacă da ce idei de cadouri aveți ?
De cand cu pandemia, nu s-a mai facut secret santa pentru ca n-am mai fost la birou. Nu-mi place ideea oricum, e stupid din punctul meu de vedere. Tot timpul primeam cani.
Mai sunt și persoane care nu au inspirație și cumpără căni…e cel mai simplu cadou care se poate cumpăra.
In general căni cumpără cei care participă la mișto la acest eveniment.
Am avut de 2 ori secret santa , dar la fel ca Florin 90% erau căni.
căni cu desene sau texte asa că provocarea era in texte 🙂
Ciudat, la mine nu prea s-au dat căni până acum….cine știe poate anul asta primesc chiar eu una 😆😆😆