Untul de la lăptăria cu caimac

De curând am descoperit un produs, de care nu mai pot să mă despart. Sunt consumator de unt, am încercat cam toate sortimentele de pe piață însă cel mai gustos rămâne pentru mine cel de la lăptăria cu caimac…produsele astea sunt absolut delicioase.

Nu va gândiți că borcanele din poza de mai sus mi le-a dat ca să le fac reclamă…le-am cumpărat pentru că sunt atât de bune încât dacă și apucat sa guști, simți nevoia să mănânci în continuu…sunt ca semințele…nu le lași până nu termini punga…eu am ceva borcane la activ.

Au patru sortimente unt cu leurdă, unt cu busuioc și turmeric, unt sarat-afumat și unt lăptos. Dintre cele patru cel mai reușit și cel mai gustos mi se pare cel cu leurdă…bine ăsta e pe gustul meu, dar și celelalte sunt foarte bune. Ca și prețuri, nu pot să zic că sunt mari , un borcan de 150 de grame are prețul cuprins între 17 și 21 de lei…depinde de unde îl cumperi. La Auchan este 17 lei și la Carrefour este 21 de lei, evident același produs și același gramaj.

Singura problemă este că magazinele comandă puține și se vând foarte repede, cel puțin soritmentul cu leurdă și cel afumat cam greu se găsesc. Produsele le găsiți în magazine precum Selgros, Auchan, Carrefour, Mega Image, Cora și probabil sunt mai multe, dar în cele enumerate se găsesc sigur…se găsesc dacă aveți și noroc…eu am cam umblat după ele prin magazine în ultima perioadă.

În concluzie dacă sunteți consumatori de unt , vă recomand sa încercați produsele de la lăptăria cu caimac, sunt sigur că o să vă placă.

Voi ați încercat aceste produse? Dacă da ce părere aveți despre ele ?

5 1 vote
Article Rating

Copia n-are valoare !

4
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x