Această lume virtuală numită Metaverse va fi probabil următoarea etapă pentru rețelele de socializare. Aceasta lume virtuală este într-o continuă evoluție iar oamenii parcă au înnebunit și au conceput sa cumpere terenuri in Metaverse de milioane de euro.
Această lume virtuală se pate accesa prin anumite platforme pe care eu nu o să le public aici deocamdată deoarece nu le-am testat. Cert este că oamenii au început să investească în aceste active chiar și personalități celebre au cumpărat astfel de proprietăți virtuale, prețurile au explodat cu 500 % în câteva luni mai ales de când Facebook a anunțat că se implică total în dezvoltarea acestei lumi virtuale chiar și-a schimbat și numele in Meta.
În aceste lumi virtuale oamenii interacționează sub forma unor avatare, practic sunt personaje animate asemănătoare cu cele din jocuri. Personajele pot interacționa că în viața reală,deja am impresia că această lume virtuală pentru unii a devenit mai importantă decât viața reală.
Prețurile au crescut atât de mult probabil au fost influențate și de celebritățile care au cumpărat terenuri de milioane de euro. Totuși mi se pare riscant să investești în așa ceva, probabil va fi aceeași soartă că și în cazul criptomonedelor, foarte multi au pierdut sume importante.
Voi ce părere aveți credeți că această lume virtuală va fi noul mod prin care vor interacționa oamenii în viitor ? Credeți că merită să investești banii în ceva atât de riscant ?