V-am mai povestit într-un articol precedent că am avut un abonament la internet 4G de la Orange pentru care am depus cerere de reziliere în data de 2 aprilie. Toate bune și frumoase, m-au sunat, mi-au adus la cunoștință că am de achitat o taxă pentru echipament de 196 de lei…adică pentru router-ul Huawei. Această taxă trebuia plătită până în data de 26 aprilie că sa se poată închide. Eu m-am gândit de la început că nu are cum să fie așa de simplu…ar fi fost prea frumos.
Cererea de reziliere am făcut-o într-o reprezentanță Orange că altundeva nu se poate face, punctele partenere Orange sunt deschise doar ca să consume aerul, altfel nu îmi explic…că nu poți face nimic acolo decât să plătești facturi. După ce este depusă cererea trebuie să aștepți să te sune. Prima dată au sunat de la nu știu ce departament să îmi spună că au înregistrat cererea de reziliere, însă trebuie să mă sune de la departamentul de rezilieri în 7 zile lucrătoare.
A durat mai mult de 7 zile lucrătoare, că așa se mișcă ăștia de la Orange mai greu. M-au sunat în 21 aprilie iar taxa am achitat-o în 22 aprilie. O altă chestie dubioasă este că aceste taxe de reziliere le înregistrează ca și plăți în avans.
Pe data de 25 aprilie primesc mail cum că abonamentul urmează să se închidă pe data de 26 aprilie așa cum am discutat și telefonic.
Toate bune și frumoase… însă în data de 26 aprilie hopaaaaa ce sa vezi?…se emite factură și îmi retrage automat din cei 196 lei, suma aferentă facturii adică 56 lei. De fapt abonamentul nu s-a închis…și de aici începe distracția. M-am dus la ei în reprezentanță, am sunat de nenumărate ori fără să mi se ofere un răspuns concret. O dădeau cu tot felul de vrăjeli…ba că există o perioadă de grație de 30 de zile și urmează să se închidă în 26 mai…ba că trebuie să verifice și mă sună în câteva zile și etc… prosteală de-a lor…doar că au greșit persoana. Plus că în reprezentanța Orange am dat de un inapt de angajat care îmi zice că emailul e la timpul viitor…m-a și bufnit râsul sincer. Azi am primit mail că se închide pe data de 26 mai… că la ei din 2 aprilie până în 26 mai sunt 30 de zile… probabil ăștia de la Orange au alt calendar sau stau prost cu matematica.
Eu în toată această perioadă de timp i-am lăsat în pace nu i-am amenințat cu nimic, am vorbit frumos însă am mai făcut ceva în plus. Am depus frumos o reclamație la ANPC (Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor) pe data de 2 mai, unde le-am povestit cele întâmplate cu lux de amănunte, poze la chitanță, emailuri s.a.m.d.
Au sunat iar ăștia de la Orange…la fel cu prosteli de-ale lor fără să îmi spună ceva concret…oricum majoritatea angajaților habar nu au pe ce lume sunt…sunt plătiți degeaba mai pe scurt… ca să nu mai punem la socoteală că nu își asumă nimic.
Pe bune, a trebuit să sun de zeci de ori și nimeni nu a fost capabil în compania aia să îmi de-a un răspuns de ce a fost emisă factura în data de 26 aprilie când trebuia să se închidă abonamentul, atât timp cât eu am respectat tot ce au zis ei. Plus că o tot țineau pe a lor că e perioadă de grație de 30 de zile. O fi perioadă de grație însă de la depunerea cererii de reziliere în cazul ăsta 2 aprilie. Oricum asta cu perioada de grație de 30 de zile e o vrăjeală ca să îți mai emită o factură.
Pai stai puțin frate, ăștia fac ce vor pe banii oamenilor, până la urmă nu era o sumă mare 53 lei…însă ce m-a deranjat a fost atitudinea și incompetența lor în condițiile în care eu am primit mesajul de la ei oficial cum că abonamentul se va închide pe 26 aprilie…nu e posibil să își bată joc de oameni în halul ăsta. Sunt convins că mulți se lovesc de această problemă când vor sa rezilieze abonamente la ei.
Mai ales dacă sunt și oameni care nu se descurcă cu tehnologia și nu îi stresează zilnic, ajung de mai plătesc câteva luni degeaba că așa vrea Orange. Când e vorba să faci abonament se rezolvă totul în 24 de ore… însă când vrei să închizi abonamentul o lungesc cu lunile…că doar nu plătesc ei.
Astăzi au sunat iar și le-am spus de sesizarea la ANPC, așa informativ… în fine au zis că mai verifică că de fapt abonamentul este setat să se închidă pe 26 mai…tot așa au ținut-o parcă eram într-un film cu proști… însă când au auzit de ANPC s-a lăsat o liniște totală câteva secunde.
Probabil că cineva mai sus în companie s-a autosesizat și la câteva minute după încheierea apelului am fost sunat înapoi. De data asta de o persoană pregătită care mi-a spus că dintr-o eroare umană colega care s-a ocupat de reziliere a omis să proceseze cerea. Însă va închide abonamentul în următoarele minute iar factura emisă pe data de 26 aprilie va fi compensată. De asemenea s-au deschis și o anchetă internă să vadă care a fost motivul pentru care s-a produs această situație… povești de adormit copiii.
În final am primit compensarea și abonamentul a fost închis cu data de astăzi 3 mai. Deci la ăștia doar cu amenințări merge… oricum sesizarea la ANPC rămâne valabilă și urmează să primesc răspuns în termen de 30 de zile. Problema este că mulți oameni se lovesc de această situație și ajung să plătească aiurea pentru incompetența unor angajați care nu își asumă nimic și încearcă să prostească lumea cu perioade de grație și alte vrăjeli.
Ei știau de la bun început că au omis să proceseze cererea și au încercat să mă prostească… dacă își asumau greșeala aș fi înțeles și nu mai făceam atât tam, tam…că doar suntem oameni cu toții greșim…e omenește. Nu e normal să greșească și să îi ducă pe oameni cu zăhărelul…au impresia că toți ne-am născut ieri.
Totuși mă mai gândesc la o variantă…poate asta e o strategie să îi mai facă pe oameni să plătească o perioadă…la care merge, merge…la care nu, nu. Doar companiile astea sunt în stare de orice când vine vorba de încasat bani de la prostime. Eu le-am dat peste nas cu e-mailul primit în data de 25 aprilie, în care era precizat clar că abonamentul se închide pe data de 26 aprilie… altfel nu cred că o scoteam la capăt cu ei prea curând.
Voi cum ați fi procedat în locul meu? V-ați lovit de astfel de probleme când ați încercat să reziliați un contract la operatorii de telefonie mobilă?
Ca și sfat, când vă loviți de astfel de situații nu vă dați bătuți și nu căscați gura la prosteala lor de 2 bani…de asemenea nu ezitați să depuneți sesizări la ANPC. În același timp trebuie să păstrați chitanțele, mesajele, e-mailurile ca și dovezi…altfel nu o scoateți la capăt cu ei decât în instanță.
Puteți depune o sesizare online la ANPC dacă accesați acest link www.anpc.ro
Eu am rămas cu gura căscată pe bune, de ceea ce povestești tu aici.
Incompentenții mișună vioi.
Ar fi fost bine daca era doar o poveste…însă este o situație reală de care se lovesc toți oamenii care vor sa rezilieze abonamente…am văzut în online o grămadă de oameni care au avut aceeași problemă…atunci mă gândesc că este altceva la mijloc.
Toti au clauze si smecherii ascunse sau interpretabile incat tot ei sa castige ceva 😉