Am decis într-un final să trec din nou de pe Android pe iOS. Mi se pare mult mai stabil, interfața mult mai atractivă…și în ultimul rând cel mai important aspect sunt actualizările care sunt permanente. La telefoanele cu Android am observat că odată cu trecerea timpului se tot răresc actualizările, inclusiv cele de securitate. Adică îți cumperi un telefon cu Android nou lansat și după 1 an…1 an jumate o să observi că actualizările se tot răresc, sau sunt inexistente.
Ce nu îmi place la ăștia de la Apple este chestia legată de resterarea parolei pentru iCloud. Dacă îți cumperi un iPhone și nu îți mai aduci aminte parola, stai și te uiți la el timp de 7 zile…așa cum fac și eu acum. Atât durează ca să o poți reseta chiar dacă ți-ai confirmat identitatea pe email și număr de telefon. Înțeleg că este securizat dar parcă ăștia de la Apple au exagerat puțin. Nu m-ar deranja dacă în acest timp s-ar și întâmpla ceva…dar nu se întâmplă…doar aștepți.
Evident nu îți poți crea alt cont de iCloud pentru că trebuie să îl asociezi cu altă adresă de email și număr de telefon, pentru recuperare…altele decât cele utilizate deja.
Mi se pare foarte aiurea să stai să aștepți atât timp pentru o resetare de parolă. Înainte se putea reseta instant… însă cu siguranță a fost un motiv la mijloc pentru care s-a luat această decizie. Ar fi putut să pună această restricție pentru conturile noi create…dar să îi pui unui cont activ din 2010 o astfel de restricție e aberant.
mie mi-a venit sa reset WhatsApp si nu-mi accepta nr de telefon si nici parola.
Am inchis si deschis , am reluat pasii si am pus parola mai veche . A mers
Dat tot asa imi zisese ca tre sa astept cateva zile pana verifica nu stiu ce 🙁
Nu mi se pare normal sa aștepți atât timp. Eu de bine se rău am și alte telefoane…însă daca l-aș fi avut doar pe asta ce făceam? Mă uitam la el 7 zile?
da, si eu la fel.
e o magarie ce sa mai