Țepele de la service-urile auto

Am văzut pe la televizor, dar am întâlnit și multe cazuri reale ale oamenilor păcăliți la service-urile auto prin diferite metode. Din păcate sunt tot mai multe astfel de situații neplăcute, care totodată sunt și costisitoare. La multe service-uri când oamenii își duc mașinile rămân din start fără câțiva litri de carburant, că na trebuie sa trăiască și mecanicii cumva. Asta cu furtul de carburant este o practică destul de întâlnită, din păcate sunt mulți care se prestează la așa ceva. Ce e drept sunt prea puțini care știu câți litri de carburant au avut în rezervor înainte să lase mașina la service și de aici rămâne loc de așa ceva…dar asta nu înseamnă că este vina clienților..

Pe lângă furtul de carburant, service-urile fac devize foarte costisitoare, fără să fie necesară schimbarea pieselor respective. Ca să nu mai vorbim de service-urile fantomă cu mecanici necalificați care în final strică mai tare mașinile. Cu mersul la service-uri e ca mersul la medic…chiar dacă nu ai nimic toți îți recomandă un tratament. Cam așa este și cu service-urile, chiar dacă mașina nu are nimic , tot trebuie să schimbi o piesă la ea. Și uite așa , oamenii ajung să cheltuiască sume impresionante pe piese care nici măcar nu trebuie schimbate sau pe diagonze greșite. Dar omul când merge la mecanic, merge pe bună credință…doar dacă ai habar de mecanică îți poți da seama dacă încearcă să te păcălească.

Cică în România ar funcționa peste 30.000 de service-uri, însă doar 12.000 sunt autorizate, adică restul funcționează ilegal. Aici tind să cred că nici autoritățile nu își fac treaba cu toate că oamenii fac mii de reclamații. Service-urile autorizate au și ele probleme legate de lipsa personalului și probabil vor apela la forță de muncă din alte țări. Cine să mai învețe mecanică în România?…generația TikTok?

Cu toate astea cel mai bine este să mergeți la mai multe unități service când aveți o problemă la mașină…asta în cazul în care nu aveți pe cineva de încărcare. Contează foarte mult dacă sunt mai multe păreri, astfel o să evitați să dați bani aiurea pe reparații inutile. De asemenea puteți apela și la mecanici privați, eu din fericire am găsit un mecanic foarte ok cu mulți ani de experiență în spate care își face treaba foarte bine, nu se prestează să își păcălească clienții…mai sunt și oameni cinstiți în țara asta… puțini dar sunt.

De asemenea trebuie să vă interesați și de prețul pieselor, unele unități service umflă nesimțit prețurile atât la piese cât și la manoperă. Le prețurile legate de manoperă puteți întreba cât costă intervenții simple cum ar fi diagnoze, schimburi de ulei și filtre… dacă vă zice o sumă mare, comparativ cu alte service-uri este clară treaba… majoritatea unităților practică cam aceleași prețuri pentru astfel de intervenții.

Voi a-ți avut experiențe neplăcute cu service-urile auto? Pe ce criterii vă alegeți service-ul unde vă reparați mașinile?

0 0 votes
Article Rating

Copia n-are valoare !

4
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x