Nu prea mă uit eu la TV, dar atâtea reclame am văzut legate de acest serial încât am zis că trebuie să fie ceva interesant. Așadar ieri a fost premiera serialului „Clanul” marca ProTV. Îmi place că e inspirat din realitate dar și povestea mi se pare interesantă.

Actorii sunt buni, sunt și câțiva la început însă toți au plecat de jos, deci nu mă deranjează chiar așa tare sa văd și astfel de fețe. Serialul este de fapt adaptarea altui serial turcesc, deși mi-ar fi plăcut să fie 100% o idee românească, să zicem că nici asta nu mă deranjează atât timp cât este realizat ca la carte.
„Clanul” se difuzează în fiecare luni de la ora 20:30 până la ora 23:00, iar eu probabil o să îmi fac timp să văd toate episoadele…este genul serialului Umbre pentru cei care cunosc, ba chiar și unii actori se regăsesc și în acest serial. E genul de serial cu tot felul de răsturnări de situație care te face să stai lipit de televizor până la sfârșitul episodului și bineînțeles că îți stârnește interesul să îl vezi și pe următorul și tot așa.
Mie mi-a lăsat o impresie plăcută acest serial, mai ales că eu nu sunt genul care urmărește prea des seriale…acesta mi-a captat atenția și interesul…tot ce vreau sa spun este că îl voi urmări cu plăcere, sper sa vad cât mai multe astfel de producții.
Mai multe informații găsiți pe site-ul ProTV
Am fost sceptic in privinta lui. Teoretic este o copie adaptata in limba romana la un serial turcesc. Am zis sa-i dau o sansa si ce sa vezi? A inceput sa imi placa, chiar foarte mult. Nu sunt adeptul dramelor si telenovelelor dar daca au actori romani, incerc sa le dau o sansa.
Pentru cine vrea sa-l vada, il recomand cu incredere. Este peste medie.
Da este bun… aștept sezonul 2